Licenţă de nota 10? Acest articol îți oferă principalele etape. Succes!

Primul lucru pe care trebuie să-l știi este că nu există o reţetă general valabilă după care poţi concepe, redacta şi prezenta o lucrare de licenţă sau de masterat reuşită dar poţi lua în considerare câteva sugestii ce-ţi vor aduce lucrarea de licenţă mai aproape de perfecţiune:

1. Alege o temă care să-ţi placă
În afara cazului în care eşti geniu în aria respectivă, evită să abordezi aceleași subiectele care au fost tratate pe bandă rulantă în anii anteriori. Cu siguranţă profesorii din comisie s-au plictisit să tot audă despre “efectele globalizării în România post-decembristă”, despre “politicile de integrare a rromilor” şi alte bălării pompoase, tocite şi răs-tocite de câteva generaţii de studenţi, şi despre care ei oricum ştiu mult mai multe decât tine (sau aşa ar trebui).

Cel mai eficient pentru tine şi promovarea cu o notă foarte bună (10, să zicem) este să alegi o temă care să te reprezinte şi cu care să te simţi confortabil. Gândeşte-te că o lucrare bună de absolvire nu necesită doar luni de muncă şi documentare, ci şi o prezentare adecvată, în faţa unei comisii în care este foarte posibil să întâlneşti un profesor chiţibuşar, pregătit să te înfunde când ţi-e lumea mai dragă.

2. Trasează o schiţă a lucrării de licenţă
Odată ce te-ai hotărât asupra temei, trebuie să ai în vedere că, de acum încolo, cu fiecare pas pe care-l urmezi, lucrarea ta va căpăta mai multă substanţă.
Nu, nu vei începe deja s-o scrii, ci să-ţi construieşti structura după care o vei face. Acum este momentul în care defineşti obiectivele pe care le vei urmări pe tot parcursul lucrării şi în care alegi mijloacele prin care le poţi atinge.

3. Documentează-te temeinic
Probabil că nu-ţi va fi uşor să treci direct la pasul doi, de aceea este esenţial să cunoşti cât mai bine tema pe care ai ales-o. Nici dacă o cunoşti “pe de rost” nu este exclus ca şi informaţiile mai vechi să necesite o împrospătare sau un puternic suport teoretic.
Aşa că, învinge-ţi teama de spaţiile închise în care domneşte o linişte mormântală şi dă fuga la sala de lectură. Ştiu că este mai comod să împrumuţi cărţile de care ai nevoie (dacă ai norocul să ştii deja ce cauţi sau ce-ţi trebuie) şi să le răsfoieşti acasă, printre picături, dar sala de lectură are ceva magic pe care nu-l poţi găsi în altă parte. Iar acest ceva magic se numeşte referinţe bibliografice şi este disponibil în fiecare dintre lucrările de diplomă ce se află expuse acolo.

Stai puţin, o să zici. Mă pui să caut în lucrările de licenţă de anul trecut? Mai mult, chiar, prin toate lucrările de licenţă ale căror teme sunt asemănătoare cu a ta sau au o abordare similară. Nu este chiar atât de complicat precum pare, ba chiar în câteva ore îţi poţi construi o listă solidă de materiale pe care le poţi consulta – da, de acasă – de acum încolo.

Când mi-am ales tema pentru lucrarea de licenţă, pe principiul enunţat în primul pas, nu mă aşteptam să găsesc prea multe materiale despre Stiluri alternative de viaţă ale tinerilor. Subcultura rock. Şi am avut dreptate. Cele câteva volume pe care am reuşit să le găsesc la bibliotecă nu abordau nici măcar tangenţial subiectul care mă interesa. Aşa că m-am văzut nevoită să-mi împart tema în câteva sub-teme suficient de importante cât să poată fi regăsite în mai multe materiale bibliografice. În cazul meu, ele au fost: stiluri de viaţă, sub-culturi de tineret şi sub-culturi muzicale.

Gândeşte-te care sunt sub-temele tale şi porneşte de la ele. Din aproape în aproape, până când simţi că ai strâns suficient material pentru a crea o imagine de ansablu consistentă, credibilă, relevantă.

4. Prezintă-ţi tema profesorului coordonator
Acum că tema a prins contur şi are în spate o listă de referinţe (pe care le vei folosi ulterior) şi o motivaţie puternică pentru a o studia, este momentul să-i faci o vizită profesorului coordonator. Probabil că acesta este un moment crucial pentru viitorul temei tale. Sau poate că nu.
Depinde foarte mult de profesorul pe care l-ai ales, cât de flexibil este faţă de o altă temă decât cele pe care le recomandă, cât de familiar îi este subiectul pe care i-l prezinţi şi cât de dispus este să contribuie cu expertiza sa în dezvoltarea acestuia. Unii profesorii nu sunt deloc interesaţi de tema pe care o aleg studenţii lor, aşa cum alţii sunt implacabili în ceea ce privşte subectele pe care le poţi aborda. Este irelevant. Important este ca motivaţia pe care i-o prezinţi să fie convingătoare, construită pe argumente solide.
Şi aici revenim din nou la tine, căci de tine depinde ca profesorul să fie convins de utilitatea lucrării tale, de contribuţiile pe care aceasta le poate aduce domeniului său. Eu m-am folosit de caracterul inedit al temei pentru cercetările sociologice româneşti, argumentând (cu suport ştiinţific) că, în străinătate studiile, pe această temă sunt foarte întâlnite. Şi a funcţionat de minune.

Evaluează-ţi tema şi posibilităţile pe care aceasta le oferă. Ce argumente poţi aduce profesorului coordonator pentru a-l convinge că merită să-ţi acorde sprijinul în acest demers?

5. Construieşte fundamentul teoretic
Ai ok-ul profesorului coordonator (dacă eşti norocos, poate şi câteva sugestii din partea lui sau chiar o strânsă colaborare), deţii un capital bibliografic semnificativ şi ai deja o idee despre cum ar trebui să arate lucrarea ta. Acum vine momentul cu adevărat dificil: tema trebuie aprofundată, scheletul lucrării trebuie îmbrăcat cu hainele potrivite cu imaginea pe care vrem să i-o construim iar, la final, obiectivele lucrării trebuie atinse.

Cum faci asta?

În primul rând citeşti materialul bibliografic pe care l-ai obţinut cu atâta caznă. Dar nu oricum, ci proactiv. Adică luând notiţe. Indicată ar fi câte o fişă de lectură pentru fiecare lucrare consultată pentru ca mai apoi aceasta să poată fi citată corespunzător. Important este să nu uiţi de unde ai luat fiecare informaţie la care vei face referire, pentru a putea specifica acest lucru în notele de subsol. Ştiu că este odios, dar lucrare academică fără note de subsol nu există. Decât dacă eşti prim-ministru, altfel se cheama plagiat.
Cam așa s-ar caracteriza în câteva cuvinte suportul teoretic: colectare de informaţii, analiză, sinteză, redactare (fără a exclude contribuțiile personale).

6. Nu crede, ci cercetează
Cercetarea trebuie tratată cu maximum de responsabilitate. Să nu uităm că de buna desfăşurare a ei (alegerea metodei, a instrumentelor, a eşantionului, analiza datelor culese şi extragerea informaţiilor relevante) depinde atingerea obiectivelor pe care le-ai stabilit la pasul 2 şi, implicit, succesul lucrării de licenţă. Acordă-ţi timpul necesar pentru a trece în revistă metodele de cercetare pe care le ai la dispoziţie şi a o identifica pe cea potrivită. Validarea ei cu profesorul coordonator este esenţială, altfel rişti să faci o alegere eronată (ceea ce este puţin probabil dacă ştii deja cu ce se mănâncă fiecare metodă) sau să răneşti nişte orgolii (ceea ce nu este deloc exclus).

7. Jucăm puzzle
Odată cercetarea finalizată, este timpul să pui cap la cap toate piesele pe care le-ai şlefuit în tot acest timp: argumentarul, obiectivele lucrării, suportul teoretic şi partea practică. Nu-ți va mai rămâne decât să identifici concluziile lucrării. Acestea trebuie să fie clare, concise şi să răspundă obiectivelor pe care ți le-ai stabilit la început.

8. Gata de luptă!

Tocmai ai pus punctul la finalul ultimei fraze din lucrare, ai salvat documentul şi te pregăteşti să-l imprimi pe hârtie. Sigur nu ai uitat ceva?
Asigură-te că lista completă cu referinţe bibliografice se află la finalul lucrării, notele de subsol sunt la locul lor în josul paginii şi citatele corect marcate (un manual despre cum se redactează o lucrare științifică este folositor în acest caz).
Apoi, poate vei vrea să mai citeşti o dată, de la cap la coadă, tot ce ai scris până acum pentru a putea identifica orice greşeală de scriere, exprimare sau gramatică. Dacă tu nu ai timp, cu siguranţă un prieten o poate face în locul tău. Ideal ar fi ca lucrarea să fie parcursă cu atenţie de cât mai multe perechi de ochi.

Ţine cont de faptul că majoritatea oamenilor posedă detectoare pentru greşelile altora, iar profesorii nu par să fac excepţie. Te poţi, însă, proteja de ei, prezentându-le o lucrare impecabilă!

9. Luptă pentru 10!
Adevărata luptă începe abia după ce ai finalizat lucrarea şi ai depus-o la secretariatul facultăţii cu semnătura profesorului coordonator pe prima ei pagină. Din acel moment va trebui să-ţi pregateşti prezentarea pe care o vei susţine în faţa comisiei de examinare, construindu-ţi discursul, anticipând întrebarile şi capcanele şi pregătindu-te să faci faţă tuturor provocărilor.
Cei mai multi absolvenţi au trac când sunt puşi în situaţia de a vorbi in public, însă nu ai nici un motiv să te numeri printre ei. Vei putea susţine oricând o lucrare documentată, concepută şi redactată în totalitate de tine dacă ai încredere în munca pe care ai depus-o şi în cunoştinţele pe care le-ai acumulat.

10. Poate fi al tău.
Ieşi la o plimabare prin parc, bea o bere, întâlneşte-te cu prietenii. Fă asta după fiecare sesiune de lucru, pentru a te destinde şi a-ţi pune ordine în gânduri. Vei vedea că ideile încep să se sedimenteze şi să genereze noi conexiuni, dacă te relaxezi.